Autostrazi

E greu de inteles de ce protestul #sieu are o audienta mai generoasa decat cel pentru sustinerea procurorilor, respectiv pentru apararea independentei Justitiei. E greu sa renovezi o casa inainte sa scoti gunoiul afara.Nu prea ai spor.

HOPE

Intr-o dimineata au venit cu drujbele si s-au apucat de teiul din fata geamului meu.
Au scurtat intai ramurile.
Curatate de frunze, le-au taiat de tot.
Bucata cu bucata, tulpina falnica a disparut, cu cate o bufnitura surda, pana s-a dus cu totul.
Au venit cu tarnacoapele si o saptamana au rascolit pamantul dupa radacini.
Au asezat piatra, au turnat beton, au intins asfalt.
Au facut trepte.


La imbinarea treptelor, cateva mladite de tei au iesit la lumina.
Firave inca; hotarate.
Teiul meu umfla asfaltul din fata blocului. :)

A LITTLE STORM ; MOZART

https://www.youtube.com/watch?v=8Ra0wDScRwg&list=PLDB5AEFC818329BE7&index=12




now I'm positive: He had the power of God...

I had a frightening and intense experience today. You'll judge if it was so...
I had to listen to Requiem in Do minor, becouse I was reading about it the other day and it was still in my head.
The first line kept me astonisted.This time, I coud feel all His pain flowing right from my hearth, like a dark river. It drowned me. The pain, intense, filled me up. It is a tipical april day: sun and snow, half an hour between. Before my falling in this deep sorrow, the sky was blue. Suddenly, it became dark and a little storm started. And more suddenly and amazing, I started feeling phisically bad. I didn't mind it much. But when the Requiem ended, and the sun shone again, and my nosea cheased, then I was a little scared :) . Then I knew. That it was His power to take us by hands and lead us right in front of God, by giving us all the pure feelings we ourselfes give to the others, too :joy, love, sorrow, pain, repentence. All that God felt. It was such an intense feeling, to be right in the middle of another soul...
Whenever I feel bad, I pick one of the piano concerts and I feel right away improved. Now, maybe that legend, that the Requiem killed him, might be true... Anyway, it seems so. One thing is, about any doubts, true: His music comes right from God, and it has His power...

Bob Dylan All along the watchtower ...my bobby .. my feelings too

Dascalul; bunicii mele

Bunica mea, invatatoare, la 23 de ani...


Din filele amintirii

Elenuta Precup Costin
Invatatoare



Ionica
Portretul unui elev din clasa mea

Printre soimisorii clasei a V-a, dela Scoala elementara de 7 ani delaDumbravita, era si elevul Ionica Magureanu, un elev dragut, vioi si sglobiu.
Cind a venit la mine in clasa dela domnul director Borcuteanu, Ionica era tare neastimparat, un dracusor de copil pe care-l invingea instinctul miscarii, un mic nebun gata s-alerge mereu, sa cuprinda cu bratele lui toata lumea.
Copii spuneau ca-i tare blestemat Ion. Dar cu toate acestea Ion era simpatic, avea o figura intiligenta, ochi de veverita si-un glascior nespus de dulce.
Atmosfera clasei mele trebuia sa ia un senz dramatic, invatatoarea sa-i impuna noi metode de munca, invatatoarea sa fie artista, inspirandu-I elevului Ion Magureanu cumintenie, seriozitate pentru munca scolara si disciplina in toate actele lui.
Prin adevarte minuni pedagogice Ion a ajuns sa fie laudat de colegii lui, care-mi spuneau:
- Domnisoara In vatatoare, Ionica s-a facut asa de bun si de dragut.
De fapt Ionica Magurean ajunse in clasa a v-a elevul ideal pe care-l visam eu in scoala. Seriozitatea cu care se ocupa de carte, vioiciunea dela joc si inima buna, plina de fericire si iubire, ne cucerea pe toti.
Ionica era elevul constient, din cel mai sglobiu si nebunatic devenise elevul cel mai ascutator. Ceialalti elevi, vazind aceasta, nu se lasau nici ei mai prejos… S-am ajuns si eu sa le zic: “ Soimisori harnici din clasa a V-a” . Aceasta expresie mi-o inspirase cumintenia lor la lectii si inima lor iubitoare.
Pentru o serbare culturala le-am dat sa joace piesa teatrala : “ Nici pe aicea nu se trece”. Elevii mei isi admirau rolurile si incantati si fericiti si le-au invatat.
Ionica Magurean a interpretat rolul lui Marin si ce mult imi placea mie cum juca el cu Calin si sergentul Margarit! Pentru ei piesa acesta teatrala era un joc nespus de placut, un joc pe care-l faceam in fiecare zi, dela ora 4 pana la ora 7 seara; devenisem si eu tovarasea lor de joaca si elevii ma admirau.
N-as fi putut sa nu ma ocup c u atata drag de elevii mei, pentru ca era atata staruinta si dragoste in sufletul lor pentru acest rol! Si-au facut ei arme, intradevar pusti frumoase de lemn ; si asa le-au facut ca aveau teve de lemn, unde puneau dopuri de pusca, din pluta si ma speriau puscand citeodata pe neobservate; si mi-au facut si mie o arma draguta.
Imi era drag sa-i privesc cum pasesc militareste, cu armele in spate si mai ales cintand: “ Soimisori scolari, Dumbraviteni din regimentul 42, gornistii suna! “
Iar gornistul era dragutul de Ionica Magureanu, . Inca si micutii elevi din clasa I erau soldati si trebuiau sa invete cintecele…
Ei, dar tocmai cand am inceput sa invatam rolul s-a intamplat o nenorocire.
Ionica MAgureanu a absentat intr-o zi de ianuarie de la scoala si nu i-a umblat bine, caii au trecut cu sania peste piciorul lui si i-au zdrobit rau osul. Colegii lui Ionica mi-au expus impresionati aceasta veste dureroasa. Trei luni si mai bine a absentat Ionica de la scoala, neputind pune piciorul in pamant; dar, in timpul acestei absente lungi, copilul isi mingaia suferinta invatand…Nu-si parasea cartile… Parintii erau ingrijorati, caci de mancare Ionica n-avea nici o grije. Eu intrebam, ce face Ionica?
-Il doare rau piciorul, nu poate umbla, nu poate minca, dar citeste si face glume.
Colegii lui il cercetau zilnicc si-I aratau lectiile.
Din ianuarie 18 se imbolnavise cu piciorul, trecuse Pastile si Ionica era tot in pat. Pe la sfirsitul lui aprilie copii imi adusera vestea ca Ionica nu mai vrea sa stea acasa, ca nu poate de dorul scoalei si ca va veni la scoala.
Dar… cum putea veni la scoala cand abia isi putea pune piciorul in pamant?...Si-au trecut doua zile si intr-o buna dimineata , da, zic buna dimineata caci nu era inca jumatate la 7 , colegii lui au venit veseli la locuinta mea si m-au rugat sa vin la scoala ca l-au adus pe Ionica Magureanu si lui Ionica Magureanu ii era asa de dor de domnisoara invatatoare!
Nu voi uita niciodata dimineata aceea frumoasa de aprilie….Colegii lui il adusera pe Ionica la scoala pe brate…Din minile lor i-au facut un scaunas pe care Ionica a sezut. Si nu era aproape scoala… Asa l-au adus pe Ionica la scoala, unul i-a adus bastonasul pe care si l-a facut Ionica sa poata face cativa pasi. Cand am intrat in clasa, l-am zarit pe Ionica trist si ofilit, asezat la locsorul lui, si pe colegii lui care-i povesteau… Inca nu se stransesera multi copii la scoala; afara erau citiva copii din alte clase, dar din clasa a V- a nu erau decat Ionica cu colegii lui.
Copiii m-au observant ca sosesc. Abia deschisei usa si Ionica isi intoarse capul spre mine, ma privi cu doi ochi pe care n-am sa-i uit niciodata. Niciodata nu vazusem o privire atat de trista, intrebatoare si dulce...Asa ma privea Ionica , nemiscat, surizind trist, ca pe o minune. M-am apropiat de el si i-am diesmierdat chipul palid; atunci o inviorare trandafirie ii aparu pe obragi si ochii lui se umplura de lacrimi. N-am vazut niciodata o privire atat de frumoasa, trista si sincera…Si asa l-au adus pe Ionica la scoala copii, pe bratele lor, timp de doua saptamini…
Oare nu se umple sufletul omuluide-o duiosie trista, cind vede atita cucernicie intr-o inima de copil fata de scoala si invatatoarea lui?
Doar…Ionica sedea cuminte, palid si ofilit, in locsorul lui iubit din clasa, de al carui drag vroia sa traiasca... Zicea el uneori: cine stie, de nu me-ti ingropa si pe mine linga Sorin…dar mi-e tare dor de scoala.”
Intr-o simbata dupa masa am plecat dela scoala spre casa din Baia Mare. Elevii mei o ghicisera aceasta, caci ma imbracasem in uniforma mea de drum.
- Doamna Invatatoare, Va rugam sa ne lasati sa va insotim si noi
- Nu se poate!....le-am spus, veti fi certati acasa.
Ei au staruit atit de mult ca i-am lasat pe citiva mai voinici sa ma insoteteasca. Ionica a inceput s a plinga , sezind pe un trunchi de lemn in curtea scoalei.
- De ce plingi?, il intrebau colegii lui.
- Pentru ca nu ma pot duce si eu cu domnisoara invatatoare…
Noi am plecat si el ne-a petrecut cu ochii plini de lacrimi. Copiii m-au insotit cale de 6 kilometri…
Am calatorit atunci in gind cu imaginea trista a lui Ionica, care ramase atit de frint, petrecindu-ma cu ochii plini de lacrimi. Sosita acasa, i-am spus mamei duiosia lui Ionica si ea m-a ascultat miscata.
Peste o saptamana, a trebuit sa-l las pe Ionica sa ma insoteasca. Fericirea lui n-o pot spune. Razmat in bastonasul lui, inca cu o usoara durere la picior, venea vesel si fericit. Eu ii spuneam: Ionica , intoarce-te acasa! Nu, nu se intorcea…Venea vesel si se apleca pe cararuse sa culeaga flori, pe care mi le oferea zimbind…
Nu-l voi uita pe elevul Ionica Magurean din clasa a V-a a scoalei din Dumbravita niciodata. Prea frumoasa ii va ramanea si amintirea mea.
Azi vara a venit elevul Ionica si mi-a facut vizita la Baia Mare. Era cu el si Georgica ziaristul, cu Margarit si cu Ioana, care fusese in rolul Ecaterinei Teodoroiu…Si asa de dragut au jucat ei piesa in curtea noastra, desi erau numai patru din cei multi cari aveau roluri in clasa… Ii indragea si mama, si sora mea, Marioara, si fratele Georgica… Erau doar scolarii mei, scolarii pe care ii visasem…Cine ar fi putut sa nu-i indrageasca?

Valea Neagra la 27 Februarie 1932
Elena Costin Precup

1 Decembrie

Asta va fi o postare atipica,pentru 1 Decembrie. Ziua Nationala a Tarii mele. In loc sa rad, plang
In loc sa ma bucur, ma bate tristetea.
Pentru toti cei de afara,truditi si rupti de dorul celor de acasa. Pentru toti cei de acasa,care plang in tacere de dorul celor plecati. Pentru noi cei ramasi eroic aici,care robotind la fel cu cei plecati,nu putem pune nici macar o paine pe masa copiilor,daramite sa le oferim o educatie. Oare mai sunt Romani fericiti?
Sper ca schimbarea pentru care am strigat pe strada din toti rarunchii acum doua saptamani sa nu fi venit prea tarziu,pentru unii dintre noi. .. Parca mi-am strigat acolo ultimele puteri.

Sfarsit de toamna