RESPECTUL LA NOI...

S-ar putea ca postarea asta sa para cinica, insa n-ar trebui, avand in vedere ca e o stare cu care ma confrunt zilnic, incercand sa o surmontez...M-am trezit dimineata meditand in mod fooorte serios la intrebarea daca societatea are nevoie de mine. Vorbesc in numele meu, fiindca sunt suficient de multi castigatori in lume, indivizi nascuti cu stea in frunte, care n-au fost niciodata tarcoliti de genul asta de intrebari plangacioase. Dinspre partea mea insa, lucrurile se vad in felul urmator: de pe bancile scolii iesi un produs de cele mai multe ori fara cautare. Angajatorul iti transmite zilnic mesaje, mai mult sau mai putin explicite, cum ca esti foarte usor de inlocuit, oricat efort si loialitate ai investi in compania pe care cu onoare o conduce.Si ca daca nu te plateste la timp, trebuie sa fii intelegator... Potentialii alti angajatori, spre care ti-ai indrepta sperantele, te fac sa intelegi prevenitor ca, dintr-un motiv sau altul, nu corespunzi profilului cerut, si ca sunt sanse slabe sa corespunzi vreodata...Doar piata este atat de competitiva! Daca pornesti televizorul, te simti haituit de o piata agresiva, in care fiecare vrea sa-ti vanda ceva, evident inutil, numai fiindca suntem prea multi pentru a supravietui altfel decat edificand nevoi false. La medic...te simti ca o vaca de muls, citind in privirea condescendenta ca daca dispari, dat fiind ca si asa suntem prea multi, societatea nu pierde nimic, poate mai economiseste ceva, si devii,asa cum meriti, doar o statistica. Daca din nefericire ai de lucru cu un reprezentant al legii, te simti din start infractor. Iar daca pleci sa-ti cauti norocul in lume, cel putin in primii ani esti in bataia vantului, expus la toate intemperiile. Daca ajungi sa te integrezi cat de cat vreodata, tot un outsider o sa ramai. In esenta, nici cei in mijlocul catora ai aterizat, nici tu insuti, nu veti simti ca apartii locului. NU mai caut exemple, fiindca mie imi sunt suficiente. Ca sa ma edific de ce ma apasa in fiecare zi un sentiment sacaitor ca o durere de masea, ca nu folosesc nimanui, in afara familiei, prietenilor si mie insami. Pe undeva e firesc.Dar oare chiar e firesc ca societatea careia ii dedici totusi cea mai mare parte din TOATE resursele tale, sa te trateze cu atata lipsa de respect?